Cereale
Cultura cerealelor păioase constituie o prioritate pentru agricultura românească, de aceea, aflându-se într-o poziţie de lider (locul I în Germania şi locul II în Europa), firma KWS îşi dezvoltă şi pe piaţa din România acest segment de produse.
Deşi în România activitatea de testare şi promovare a început cu numai trei ani în urmă, am reuşit să ne impunem pe piaţă printr-o ofertă variată, ce cuprinde soiuri şi hibrizi din principalele specii de cereale păioase: grâu (Cubus, Exotic), orz pentru bere (Wintmalt), secară (Picasso) şi triticale (Trimester, Mungis).
KWS acordă o importanţă deosebită promovării celor mai adaptate soiuri la condiţiile climatice ale ţării noastre, prin dezvoltarea continuă a unei reţele proprii de testare ce acoperă toate zonele de cultură a cerealelor păioase.
Numai în acest fel avem certitudinea că recomandările noastre vor veni în ajutorul dumneavoastră, al fermierilor, pentru a obţine cele mai bune performanţe.
Portofoliul de cereale păioase de toamnă cuprinde în prezent cinci soiuri şi un hibrid, urmând ca în viitorul apropiat să îl dezvoltăm cu noi creaţii din cele peste 20 aflate în testare în România.
Vă încurajăm să cultivaţi în fermele dumneavoastră cerealele KWS şi suntem convinşi că veţi aprecia atât cantitativ, cât şi cantitativ, performanţele realizate.
Credem în dezvoltarea unui parteneriat de succes cu dumneavoastră şi vă mulţumim pentru încrederea acordată!
Ing. Doriana Niţu
General Manager
KWS Seminţe România